Eu, pur si simplu - Latest Blog Entries

...iar tu...niciunde...

Thu, 04 Dec 2008 04:48:00 -0600

Am iesit din camera noastra de hotel. Inchid usa si deodata totul incepe sa se miste. Numerele de pe usi dispar, scarile se contorsioneaza in incercari haotice de o crea noi legaturi. Apas pe clanta, dar usa este acum inchisa. Te strig, dar nu aud decat ecoul vocii mele. Mocheta visinie de pe hol ma indeamna sa alerg, sa te caut. Dar as petrece o vesnicie in cautarea ta...sunt mii de usi ce parca se amesteca intr-un con urias...si cad...apa imi umple narile si atunci imi dau seama ca trebuie sa imi tin respiratia si sa inot catre suprafata. Cu ochii larg deschisi nu vad decat perdeaua de bule de aer ce se ridica catre lumina. Ma zbat si ajung la suprafata. Undeva in zare se vede tarmul. Imi umplu plaminii de aer si incep sa alunec printre talazuri catre mal. Ma tarasc in genunchi pe nisipul plin de pietris si incerc sa imi numar bataile inimii. Ritmul este ametitor si tot ce pot face este sa ma intind si sa ma odihnesc. Apoi vocea ta...ma ridic sleit de puteri si urlu..."TE PIERD DE ATATEA ORI SI AI INDRAZNEALA SA MA MAI BANTUI?...". Zambesti si buzele abia ti se misca..."Ce te face sa crezi ca eu te bantui? Visele mele se sufoca de prezenta ta si tot ce primesc este un cosmar? Te urmaresc si te simt...iar tu pretinzi ca ma cauti?" Raman blocat si nu stiu ce sa mai cred...gandurile mi se amesteca asemeni spumei marii ce se loveste cu forta de stanci...ma intind la loc si simt cum nisipul este acum panza, iar cerul, tavanul camerei mele...iar tu...niciunde...

Prizonierul viselor tale

Thu, 04 Dec 2008 03:01:00 -0600

Ma materializez din franturi de vise…visele tale…prind forma si incep sa ma misc in universul tau. Pasii ma poarta pe holurile lungi ale casei tale. Apar si dispar in diferite momente ale trairilor tale zilnice. Cateodata am impresia ca ma privesti, dar stiu ca nu ma poti vedea. Intinsa pe canapea sau prizionera a stropilor de apa, pierduta in alte brate sau pur si simplu singura. Te vreau si incerc sa ma indepartez in acelasi timp. Mintea imi joaca feste si incearca sa ma convinga ca sunt in visul altcuiva…te deformez cu propria-mi imaginatie imaginata de tine. Si totusi esti tu. Raman ochii…ramane culoarea parului...ramai tu…pusee de violenta imi starbat corpul materializat din gandurile tale…trairile sunt intense…tot ritmul meu este dictat de tine. Sunt prizonierul viselor tale.

Suntem flacara...suntem vii

Mon, 01 Dec 2008 06:42:00 -0600

Colturile intunecate ale camerei imi rotunjesc universul. Sunt singur intre patru pereti. Trupul imi vibreaza. O picatura de sange mi se scurge din nas si isi creeaza propriul drum peste buze. Ating cu limba si imi gust fluidul vietii ca sa fiu sigur ca nu e un vis. Imi mentin cu greu echilbrul, iar privirea mi se pierde in intuneric. Nu mai stiu ce este realitate sau delir. Te aud strigandu-mi numele soptit. Ma intorc catre sunet si te vad. Te strecori usor din intuneric si imi zambesti. “Simti?...”. “ Ma vrei?...”. “Poti?...”…intrebari scurte care pleaca de pe buzele tale si ma lovesc ca niste ciocane in tample. Picioarele parca nu ma asculta. Ma retrag catre un perete si ma sprijin dezorientat de el. Ma preling pe betonul rece si ma ghemuiesc pe podea. Iti simt respiratia pe obraz. “Sunt aici…”. “Deschide ochii…”. “Priveste…”. “Atinge…”. Pielea ta este fierbinte. O simt fara sa ma atinga. Privirea ta arde. O simt fara sa o privesc. Parul tau este ca o ploaie de picaturi de sange. Imi musc buzele amortite si incerc sa ma ridic. Te aud respirand. Te simt sub mine. Esti ca o umbra. Esti ca un abur. “Traiesti?...”. “Visezi?...” Te ating coplesindu-te cu trupul meu. Nu ma pot abtine. Musc din tine ca si cum viata mea ar depinde de asta. Aud cum dintii tai scrasnesc unii de ceilalti, in timp ce sunete inabusite de durere se desprind de pe buzele tale. Masor timpul in bataile inimii tale. Privesc noaptea in ochii tai. Respir prin tine. Suntem flacara. Suntem vii. Suntem unul.

Cursa catre infinit

Sun, 30 Nov 2008 05:44:00 -0600

Peretii parca ma apasa. Culoarul ingust pe care avansez este lipsit de orice sursa de lumina. Probabil ca o fereastra ar fi un vis frumos aici. Incheieturile ma dor de la lanturile care ma impiedica sa actionez in vre-un fel. Nu imi observ tortionarii, dar le simt prezenta inghiontindu-ma de la spate. Nu stiu unde trebuie sa ajung, dar ceva se intampla…brusc dispar lanturile si intr-unul dintre pereti se deschide o fanta de lumina. Sunt singur in mijlocul unei agitatii pe care o percep la alt nivel. Profit de clipa si ma strecor. Aerul rece este ca o binecuvantare. Nu ma pot opri din alergat. Voci pline de furie se aud in urma mea. Alerg fara sa ma uit inapoi. Gloante imi suiera pe langa urechi, iar explozii ma orbesc dar nu imi opresc inaintarea. Alergarea mi se transforma in catarare…ma agat fara teama de barnele de lemn care se imbina in modele ce abia permit miscarea. Ma doare fiecare muschi. Dar nu ma opresc…vocile parca se estompeaza, dare eu continui sa ma catar. Ma agat cu mainile julite si pline de aschii de marginea zidului pe care il trec cu un efort inuman. Ma arunc in gol fara sa imi pese de legile fizicii. Caderea imi este oprita de crengile elastice ale unui copac. Frunzele se strang in jurul meu ca o haina si, usor, trunchiul uriasului de lemn se curbeaza si ma aseaza pe pamantul negru si proaspat sapat. De fapt sunt santuri prin care observ cum radacinile celui ce mi-a oprit caderea pulseaza ca niste vene. Incep sa alerg desi sunt singur. Vreau sa ma indepartez cat mai mult de temnita rece…Ma opresc istovit langa prima casa pe care o intalnesc. Vocile dinauntru par speriate. Usa se deschide usor si o mana tremuranda imi intinde o bucata de paine. O prind fara sa ii inteleg teama si o trag catre mine…trupul ei se topeste de frica…inima ii bate neregulat si puternic. Imi dau seama ca o strang prea tare…ii multumesc pentru mila ei. Musc cu nesat din bucata de paine si reincep sa alerg. Ma opresc uimit in fata unui perete ce se intinde fara fisura cat pot cuprinde cu privirea. Parca nici soarele nu trece de bariera de piatra. Privesc catre cer si te vad prinsa in marea de piatra. Nu mai inteleg nimic…zambesti si plangi in acelasi timp. Imi intind mainile catre tine si ma trezesc…ma trezesc…ma trezesc…

Sunt eu II

Thu, 27 Nov 2008 07:12:00 -0600

Nu m-am nascut si nu am murit niciodata. Sunt imperfect si rece. Sunt pierdut si regasit in fiecare cosmar. Sunt intuneric si nemultumire. Sunt pesimism si putregai. Sunt tot ceea ce nu iti doresti si tot ceea ce ai asteptat toata viata. Sunt tot ceea ce vrei sa eviti si nu ai sa te abtii sa gusti. Sunt marul care te va alunga din gradina linistii tale. Sunt minciuna si amagire. Sunt adevar si realitate. Sunt dependenta si sevraj. Sunt o gura de aer proaspat si un ocean de noroi. Sunt puls si transpiratie. Sunt eu...bine ai venit in lumea mea.

Pianul vietii noastre

Thu, 27 Nov 2008 06:35:00 -0600

Sunt o nota a unui pian...sunt simpla apasare pe pata alba a solfegiului sufletului nostru. Tu esti nota din capatul celalalt al cutiei de corzi. Suntem mangaiati de maini diferite si totusi suntem prinsi impreuna in aceeasi simfonie. Cateodata atat de aproape, dar de cele mai multe ori prinsi pe aceeasi pagina pe care ochii artistului ce ne manuieste se pierd. Suntem zgomotul din linistea iadului ce ne inconjoara. Suntem nemuritori. Suntem vii. Suntem pur si simplu.

Ganduri pierdute

Tue, 25 Nov 2008 09:45:00 -0600

Sunt atat de aproape de tine...iti simt fiecare bataie a inimii. Cateodata iti aud gandurile, iar uneori te aud graind cuvinte ce se imbina armonios intr-o poveste de dragoste. Te vad zambind. Am prins cateodata o lacrima. Am suferit de fiecare data cand te-am vazut plecand. Noaptea este rece fara tine, iar frunzele padurii nu imi tin companie. Ziua mi te aduce inapoi in zornait usor de pietris. De fiecare data te intorci singura. Si te opresti in liniste langa mine. Ce as putea sa iti ofer ca sa renunti la lumea ta? Ce as putea sa iti spun ca sa te opresc in vesnicie? Cum sa inteleg ca lumile noastre sunt atat de diferite? Atingerea ta este ca o picatura de ploaie in miezul verii...viata pe invelisul rece al sufletului meu. Viata impotriva nemuririi. Suflet contra piatra. Pasi contra piedestal. Bataia inimii contra statuii pierdute de la marginea padurii. Prima si ultima mea dragoste. Manifestul sculpturii pentru un strop de viata. La revedere ingerul meu...

Reconfirmarea pasilor pierduti

Mon, 24 Nov 2008 01:41:00 -0600

Ecoul pasilor mei se repeta ca un ritm in timp ce eu avansez usor pe holul lung al palatului. Totul pare parasit. Prin arcadele generoase din stanga mea pot sa vad partea in ruina a unei resedinte ce inca impresioneaza. Din clipa in clipa astept sa se deschida usile si un majordom sau o printesa sa ma intampine zambind. Contrastul dintre peretii cazuti, din care razbate proeminenta culoarea sangerie a caramizilor, si partea in care marmura inca imbraca holurile, este estompat de ceata ce ma poarta catre nicaieri. Deschid primele usi, ce scartaie sub apasarea mainilor mele. Sunt atat de inalte incat am impresia ca se termina undeva in cer. Ca sa pot intra in camera trebuie sa ma strecor printre perdele groase ce incearca sa imi aminteasca de paturile grele ce ma incurca protectoare in somnul iernii. Pasii mi se afunda intr-un covor gros ce se termina la marginea unei terase. Balustrada ma desparte de o priveliste impresionanta. Totul este reprezentat la nivel gigantesc. Ma simt mic si neinsemnat intr-o atmosfera ce totusi nu ma copleseste, ci ma readuce intr-un loc plin de amintiri si familiar. Atunci iti simt prezenta. La inceput nu te vad, desi incerc sa deslusesc orice printre coloanele ce inca pastreaza luxul sau urmele de muscatura a igrasiei. Apoi te vad. Pasii tai mici masoara imensitatea salii in care ma astepti. Zambesc fara sa imi dau seama si un sentiment de implinire pune stapanire pe mine. Te chem cu gandul. In acelasi timp ies din camera acoperita de perdele si ma indrept catre treptele din capatul holului. Iti aud glasul si in acelasi timp gandurile. Totul se amesteca intr-o imagine ce pare o harta. Inchid ochii si pasesc cu incredere pe urmele sunetelor. Ma opresc si deschid ochii. Ma aflu in fata unor usi negre pe care lacul a pleznit in forme ce imi incearca imaginatia. Intru cu grija si te descopar intinsa pe un pat ce parca isi masoara existenta in dimensiunile exagerate ale asternuturilor ce te invelesc cu lacomie. Doua cani de ceai isi lasa aburul sa se ridice haotic catre tavan. E liniste. Ma asez pe marginea patului si nu ma satur sa te privesc. Zambesti. Obrajii ti se aprind usor. Tot ce vreau este sa nu ma trezesc. Sa ma bucur de tine. Suntem singuri pentru prima oara, iar pe mine ma despart cateva asternuturi de trupul tau. Ma intind catre gura ta, dar bratele care ar fi trebuit sa te cuprinda in stransoarea lor, nu intalnesc decat satinul cald ce inca poarta aroma trupului tau. Apoi totul se estompeaza treptat. Ma trezesc. Pe maine seara!

As vrea

Sat, 22 Nov 2008 07:59:00 -0600

As vrea sa pot trage in jurul nostru cortine grele de catifea. As vrea sa nu imi mai amintesc nimic. As vrea sa te simt langa mine si sa imi pierd degetele in suvitele tale rebele. As vrea sa nu mai fiu om. As vrea sa ma dematerializez si sa fiu un puseu de electricitate care sa se plimbe pe pielea ta si sa iti mobilizez fiecare por. As vrea sa ma remodelezi cu mainile tale si sa imi lasi aripile sa atinga cerul. As vrea sa ma pot concentra si sa scriu un gand cursiv. As vrea sa visez. As vrea...

Saruta-ma...

Thu, 20 Nov 2008 06:32:00 -0600

Alergam pe scarile spiralate ale vechii cladiri ce tine in atmosfera secolului trecut locul clipelor noastre furate. Te strecori mai repede pe usa ce cedeaza mangaierii cheii. Prin lumina difuza ce leneveste in camera te prind de mana. Te zbati zambind, stiind ca bratele mele sunt prea mult pentru trupul tau diafan. Hainele cedeaza una cate una, iar tu respiri sacadat si iti musti buzele pana se albesc. Ma opresc si ma pierd in tonurile de perla ale pielii tale. Pete rosii tradeaza urmele degetelor mele. Daca as putea sa te prind pe o panza sub uleiuri si vopsele, ai vraji un univers. Sanii iti tresar la fiecare atingere. Iti aud fiecare gand. Imi amintesc tot ce va urma. Esti a mea pentru o fractiune de eternitate. Sunt al tau pentru un vis frumos. Saruta-ma...

Toamna e anotimpul meu preferat...

Thu, 20 Nov 2008 06:01:00 -0600

Matur starzile cu pasii si nu pot sa ma abtin sa admir culorile aprinse ale toamnei. Aerul rece se straduieste sa gaseasca locuri prin care sa mi se strecoare pana la piele. Imi ridic gulerul si ma incapatanez sa ma mai plimb putin. Toamna are un mod atat de frumos de a ne aduce iarna pe aleile sfarsitului de an, incat toate sarbatorile capata gust si culoare. Chiar daca hainele groase devin nelipsite, abia acum incepem sa realizam ce mult conteaza o plimbare prin parc in care ne tinem cu drag de mana iubitei sau un sarut care sa mai umezeasca buzele uscate de vant. Toamna este romantica si spectaculoasa, chiar daca cateodata tonurile de gri ale cerului fac victime printre indragostitii fara speranta. Si totusi, chiar daca soarele nu rasare in fiecare dimineata pentru noi, nu inseamna ca trebuie sa renuntam la a fi noi, la a iubi sau la un zambet. iar daca toate astea vin din sufletul unui pesimist, poate in cel mai fericit caz, optimist de ocazie, ar trebui sa te mai gandesti odata la tine si la nevoia de culoare din sufletul tau atunci cand ai terminat de citit cuvintele gandurilor mele. Chiar daca sunt la pamant, frunzele toamnei se incapataneaza sa fie mai pline de culoare decat atunci cand depindeau de soare, fosnind ca o declaratie de dragoste sub talpile bocancilor nepasatori. Toamna e anotimpul meu preferat...

...si apoi

Tue, 18 Nov 2008 00:00:00 -0600

De fiecare data cand apuci sa iti inmoi buzele in paharul cu apa la care ai tanjit atat, descoperi ca nu e nici pe departe suficient pentru setea ta. Insa momentul in care prima gura de apa iti racoreste trupul este o placere deosebita. Nu de putine ori viata sau destinul sau karma sau oricine este bine ascuns in spatele scenei, trage de sforile rolului tau si il transforma in drama. O picatura de placere si apoi o mare de durere. O privire plina de dragoste si apoi un ocean de intuneric. Un sarut si apoi rafale de vant ce iti usuca buzele. O imbratisare si apoi un gol in suflet. O noapte de dragoste si apoi eternitati de regrete. As putea sa continui fara oprire, dar dimineata ar trebui sa ne aduca un zambet si un rasarit de soare, nu o lacrima si un apus. Buna dimineata sau noapte buna...si apoi un vis frumos...sau un cosmar...

Masca

Thu, 13 Nov 2008 07:21:00 -0600

Am cazut in genunchi...respir greu. Degetele imi aluneca pe fata si smulg masca. Suvite ude de par mi se lipesc acum de fata. Privirea imi e incetosata si nu pot sa gandesc. Trebuie sa respir. Nu simt decat durerea. Fiecare fibra vibreaza la unison si totul doare...sunt departe de tot ce insemni tu. Sunt in sevraj...dar oare asa se manifesta sevrajul unui om care nu stie sa fie dependent de nimeni si de nimik? Cu ce pot compara? Cum pot sa simt mai mult decat o fac acum? Cum sa stiu daca ce imi place este ce imi place sau ce este adevarat este chiar adevarul? Cum sa simt minciuna? Cum pot vedea clipele altfel decat scurgandu-se in ritmul vietii mele? Cum sa fiu eu de fiecare data? Sunt pierdut in cautari si nu ma mai regasesc...Cu cat ma cunosc mai bine cu atat realizez ca nu ma cunosc deloc! Cateodata nu ma recunosc in oglinda si imi trebuie minute bune sa realizez cine sunt...Imi promit de fiecare data ca nu voi mai purta masca si sfarsesc prin a ii schimba culorile. Oare esti pregatita sa ma cunosti cu adevarat? Esti pregatita sa gusti din ceea ce reprezint? Oare poti sa ma iubesti asa cum pot eu sa ard? Inca respir...inca iti simt gustul pe buzele mele...inca visez...

Sunt eu

Tue, 11 Nov 2008 17:14:00 -0600

Noaptea este un sfetnic bun. In intunericul care isi arunca linistea peste trupul si sufletul meu, incetez pentru cateva clipe sa mai traiesc. Incetez sa calc pe urmele pasilor ce mi-au deschis drumul catre uniformizare, catre banal. Sa deschid usile pe care mii de oameni pierduti in realitate le-au deschis inaintea mea. Sa respir aerul plin de praful indiferentei. Sa fiu ca ei, ca toti ceilalti, fiinte in a caror privire nu mai exista nici o urma de lumina. Imi zmulg vesmantul urban si imi deschid aripile catre cer sau catre abis. Ma inalt catre soare sau ma cobor catre genuni. Strabat paduri si alunec prin ape. Visez un gand frumos sau ma contorsionez intr-un cosmar. Respir si nu ma mai satur de mireasma dulce a libertatii. Sunt eu prin fiecare por al pielii ce nu simte altceva decat visare. Sunt eu si cateodata imi doresc sa ma pierd intre astrii noptii ce ma elibereaza de ancora realitatii. Sunt eu si dimineata este departe...sunt eu.

Poti?...

Tue, 11 Nov 2008 02:31:00 -0600

Realitatea este plina de agitatie si previzibil, nelinisti si tristeti. Poti sa ma invinovatesti de lasitate daca aleg sa ma opresc si sa ma rup de decor? Sa simt altfel decat armata gri a socialilor? Sa visez?...sa ma pierd pe o plaja pustie toamna?...sa simt nisipul rece pe picioare si sa ascult tumultul marii?...sa las aerul rece sa imi invadeze plamanii si sa inteleg ca infinitul se afla prins intr-un muritor ca mine...sa indraznesc sa te iubesc inainte sa te fi cunoscut si sa zambesc incurcat atunci cand o sa te intalnesc?...sa stiu ca esti tu atunci cand fara cuvinte o sa ne prindem de mana si o sa continuam sa masuram tarmul rece catre orizonturi ce nu se vor apropia nicicand?...poti?...

Fum

Sun, 09 Nov 2008 16:38:00 -0600

Sunetul metalic al brichetei imi trezeste simturile. Ma surprind interesat pana peste masura de tigara ce depinde de cuprinderea buzelor mele. O aprind si aud cum tutunul prinde viata sub atingerea limbii de foc. Fumul imi invadeaza gura si narile. Ochii mi se inchid pentru o clipa si apoi isi fixeaza privirea pe siluetele de fum ce se desprind de capatul incandescent. Spiralele cenusii traverseaza eterul si dau nastere prin dansul lor trupului tau. Parul prins iti lasa spatele spre contemplare. Fire subtiri de intuneric iti brazdeaza pielea si dau nastere unui desen ce se imbina cu trupul tau. Goliciunea completeaza imaginea plina de simbouri din care tremurul buzelor tale imi amintesc ca te inspir si expir cu fiecare bataie a inimilor noastre. Ochii ni se intalnesc si lumea mea prinde culoare. Fiecare atingere a pensulei tale ma contureaza si ma umple de viata. Panza pe care m-ai aruncat printre amestecuri de vopsele si uleiuri zambeste reflectandu-ti sufletul prin mine. Silueta ta dispare in fumul care mi te-a adus. Raman suspendat la capatul pensulei tale pe intinderea alba a panzei, platind tribut viciului tau. Usa se inchide in urma ta iar eu ma cufund in intuneric...pana la urmatorul fum...

Trist

Sat, 08 Nov 2008 16:10:00 -0600

Cateodata gandurile imi zboara si mintea mi se goleste, lasandu-ma sa privesc in gol. Pierd orice zambet, orice speranta. Raman suspendat intr-o mare de liniste si singuratate. Toate turnurile castelului de nisip numit viata se prabusesc, iar eu privesc neputincios cum valurile zdrobesc fara mila inaltimile ametitoare la care am indraznit sa ajung. Nimic nu mai conteaza. Sunt pierdut. Noapte buna!

Durerea...

Fri, 07 Nov 2008 02:39:00 -0600

Durerea imi amorteste simturile si ma arunca in bratele noptii. Legaturile cu realitatea se taie pe rand si eu parca plutesc in intruneric. Ca o raza de lumina, o picatura de sange brazdeaza orizontul si ma atrage ca un magnet. Zenitul se deschide asemeni unui rasarit sangeriu. Caldura creste in intensitate iar plutirea mea trece catre o pasire nesigura pe un pamant crapat de arsita. Ochii ma ustura, dar reusesc sa privesc in jur. Peste tot pamantul galben, crapat si avid de apa ma intampina lipsit de ospitatlitate. Gura mi se usuca, iar setea devine o nevoie primordiala. Ma prabusesc in genunchi si mainile mi se afunda in crapaturile ce brazdeaza solul. Cu capul plecat aud un fosnet ce nu isi are locul in marea de liniste. Ridic privirea si verdele unei pelerine sfideaza orice regula. Ma ridic si privesc silueta ce sta atat de aproape de mine, invesmantata in culoarea vietii. Vantul cald scoate la iveala o bucla rebela din parul, rosu ca cerul, ce contrasteaza cu verdele pe care se sprijina. Un zambet isi face loc pe chipul care imi transmite viata, putere, pasiune. Pistruii chipului ma atrag catre buzele ce rostesc cuvinte pe care nu le aud, dar le inteleg. Intind mana si totul se vaporizeaza si raman in intuneric...revine durerea...rasare soarele...

Cum?...

Thu, 06 Nov 2008 00:11:00 -0600

Cum o sa reusesc sa imi stapanesc inima?...cum o sa pot sa visez?... cand visele mele se pierd in explozii de culoare atunci cand ma gandesc la noi?...atunci cand sufletul meu vrea decat patru pereti, liniste si pe tine...cand tumultul mi se aude de la mile departare, iar dependenta mea taie linii in modelul unui om obisnuit...cand nu ma regasesc intre puncte...cand gura mea s-a saturat de cuvinte si nu vrea decat buzele tale...cand pielea mea nu mai suporta hainele si vrea sa se inveleasca cu tine...cand zambetul meu depinde de privirea ta...cand fiecare minut departe de tine pare o eternitate...atunci cand viata mea nu mai are culoare si vrea un nou inceput...cand tot ce este in jurul meu se pierde intr-o film alb-negru...atunci cand ma doare...Cum?...

Buna dimineata...

Tue, 04 Nov 2008 04:48:00 -0600

Soarele rasare timid si se lupta cu apasarea grea a draperiilor ce imi lungesc noaptea. O raza se incapataneaza sa strabata camera si nu ma pot abtine sa nu incerc sa numar particulele minuscule de praf ce plutesc haotic in lumina. Imi recapat simturile si te simt langa mine. Trag usor de marginea de asternut ce te acopera si te privesc, in incercarea de a ma convinge ca nu a fost totul un vis frumos. Pielea ti se infioara de la atingerea mea si zambesti in somn. Dupa cum iti musti usor buzele pot sa sper ca ma pierd si eu undeva intre mirajele ce iti bantuie somnul. Buna dimineata...