Eu, pur si simplu - Latest Blog Entries

Imi stiu pasii, imi cunosc drumul

Mon, 12 Oct 2009 03:26:00 -0500

Imi stiu pasii, imi cunosc drumul. Il urmez cateodata cu sfintenia unui habotnic ce nu se abate de la marsul sau ingenunchiat catre credinta. Pur si simplu pasesc catre destinatia ce imi elibereaza limitele sau mi le confirma cu furia legilor fizicii ce nu se lasa incalcate. Nu ma gandeam nici o clipa sa ma opresc si sa schimb directia…sau macar sa privesc catre cer. Am pasit inainte si asfaltul a gemut sub talpile bocancilor mei. Am ignorat amintirile si gandurile intr-o eclipsa mentala ce ma pierde in normal…regret…imi pare rau…ma oftic…urlu de nebunia timpului ce a trecut si nu ne-a adus unul langa celalalt…zambesc incurcat in timp ce o voce din interior ma indeamna sa imi dau palme…nu mai pot face nimic sa ma intorc in timp…dar pot spera…pot planui…pot visa…

Sunt dependent

Mon, 12 Oct 2009 03:25:00 -0500

Sunt dependent…ar trebui sa imi gasesc obsesia, substanta toxica ce ma defineste prin infuzie…sunt dependent de abstract, de neclar, de complex…sunt dependent de traire, de suferinta, de sentiment…sunt dependent de conflict, de ireal, de beatitudine…sunt dependent de imagini, de sunete, de plasmuiri…sunt dependent de miraje, de ganduri, de fictiune…sunt dependent de imaginatie, de cuvinte, de vorbe…sunt dependent de coli albe de hartie, de carbuni, de litere…sunt dependent…si nu am nevoie de salvare…sunt dependent si imi place…

Asa a inceput totul, nu?

Mon, 12 Oct 2009 03:25:00 -0500

Clipele alearga ca nebunii in curtea spitalului…imi vajaie pe langa urechi ca suflarea vantului turbat ce taie colturile stancilor…imi incarca inima cu batai suplimentare ca pe o toba a unui tobosar ce anunta o decapitare…imi aduc sfarsitul mai aproape ca firele de nisip ale unei clepsidre …imi omoara visele, inabusindu-le in sangeriul rasaritului de soare…imi defines existent si imi misca ritmic limbile ceasului ce se odihneste pe incheietura palmei mele…imi aduc aminte ca nu am nevoie de ele ca sa mi te amintesc. Nimic nu mi te poate scoate din gand…nimic nu mi te poate lua…nimic nu mi te poate sterge din gand. Clipele devin relative si odata cu sfarsitul lor te nasti tu. Apari diafana si eliberata de tristeti, de angoase, de nelinisti. Te pierzi, ridicandu-te pe varfuri, in bratele mele. Iti aduci aminte de copilarie si de inocenta si gandul curat al marului din care muscam impreuna intr-o alta viata. Asa a inceput totul, nu? Cu o muscatura, un mar si sete de cunoastere…

Fara surplusuri…fara inteles…

Mon, 12 Oct 2009 03:23:00 -0500

Imi e greu sa ma adun…nu zac prabusit intr-un sant, sau spulberat pe caldaram. Pur si simplu imi fac gandurile ghem si apoi le arunc pe scari. Ce este bine si ce este rau?...cred ca este una dintre intrebarile filozofice de baza, pe langa “cine sunt?”, “ce fac aici?”, “exista Dumnezeu?”, si lista poate continua. Asa ca o sa ma limitez la “ce este bine si ce este rau?”. Cateodata ma autoinspir printr-un alt sir de intrebari care sa ma lege de primul cartus. Cat de rau este raul, daca face parte dintr-o imagine buna si ma face sa ma simt atat de bine? Cat de bun este binele, daca ma ascunde in mine si ma incurajeaza sa ma mint? Cat de rau este sa iubesti? Cat de bine este sa minti? De ce zambetul ei ma ridica de la conditia mea de om si ma impinge catre zeiesc, in timp ce asternuturile mele creponate de acasa ma absorb intr-un somn vesnic? Probabil ca deja iti alegi raspunsuri si treci de o parte sau de alta a baricadei sau poate ramai indiferent(a) la toate astea. Nici nu te-as putea condamna…este tormentul meu…De cate feluri este dragostea? De ce pot sa iubesc? Ce este iubirea? Ce este ura? Care dintre ele ma hraneste si ma satisface? De unde incepe pasiunea si cand se transforma in obsesie? De ce te vreau? De ce imi este indiferent cum trece timpul? De ce imi este dor? De ce ma hranesc cu atingerea ta? De ce te pierzi in bratele mele? Poate ca unele intrebari isi gasesc un destinatar anume, poate ca nu? Poate ca sunt pentru tine sau pentru oricine altcineva. Poate ca ar trebui sa citesti mai des ce scriu…poate ar trebui sa recitesti…poate ar trebui sa stam undeva singuri si sa iti raspund la toate intrebarile. Cate stii despre mine? Ma cunosti oare? Ce ne leaga? Sunt toate enigme ce au raspunsuri simple sau se ascund in miraje. Textul asta este despre tine...pentru tine…cine esti tu? Imi placi atunci cand te pierzi in spatele ochilor tai si imi zambesti. Imi place cand suviutele tale miros a speranta. Imi placi prinsa intr-un colt si imi place sa te devorez pana la ultima picatura de saliva. Imi place sa iti simt limba miscandu-se prin cuvintele mele nerostite. Imi place sa te strang in brate si sa visez. Im place sa cred ca tu esti salvarea mea. Imi place…imi placi…probabil ca te iubesc…sau te iubesc si nu o stiu inca…sau poate ca sunt sigur dar e prea devreme sa realizez…imi place linistea pe care o asterni in mine…imi place fiecare soapta…imi place…vezi cum am incurcat sirul? Am asezat filozofie peste sentiment si totul este un amalgam de neinteles…poate ca trebuie sa raspund pe rand sau poate ca ar sta mai bine asa cum le-am asezat pe hartie, fara completari, fara surplusuri…fara inteles…

Abstract carnal

Tue, 06 Oct 2009 10:04:00 -0500

Diminetile friguroase incep cu gri si se scurg mai apoi in portocaliu. Se disipeaza in aburii care imi ies din gura, doar ca sa treaca in picaturi de transpiratie pe sanii tai. Asteptari si planuri peste planuri…nimic nu mai conteaza cand ne lipim unul de celalalt. Ore, zile, luni, toate se amesteca in respiratii sacadate si gemete pe care le stoarcem din adancul sufletului. Maini ce ni se pierd haotic pe suprafata unor haine ce se proiecteaza in colturile pline de praf ale atelierului. Nimeni nu are timp sa faca ordine in sufletele noastre si ne lasa sa agonizam unul in asteptarea celuilalt. Fragmente de universalitate se aduna in pulsarea sangvina ce ne sfasie nasturii si iti indoaie carligele de inox ce strang corsetul…intinderi nesfarsite de piele si stropi de dragoste ce nu se opresc decat in bataia dusului. Suntem noi, in impreunarea ce zdrobeste ratiunea si ne arunca unul in celalalt. Ma vrei si fiecare fibra iti vibreaza sub aburii respiratiei mele. Diminetile friguroase se topesc pe asternuturi albe si paturi verzi. Soarele se agata de storurile aspre ce din rosu se pierd in portocaliu si totusi nu reusesc sa iti intineze albul de marmura al pielii. Obrajii si sfarcurile iti sfideaza intregul…si suvitele…esti o apasare de coapse si un val de juisare…esti a mea de dinainte sa te fi avut…am toate cheile fiintei tale si le pierd cu nepriceperea unui distrat, doar ca sa le regasesc pe buzele tale…pe umerii tai…pe floarea feminitatii ce imi primeste limba cu dulcele unei dimineti…ti-am mai spus ca e racoroasa, nu? Am iesit de sub doua hanorace si m-am mirat de ia ta neagra, brodata cu fir de aur, si de macii ce se ingramadeau stravezii pe fesele tale…esti frumoasa atunci cand ma iubesti…esti frumoasa cand uiti de tine si degetele tale se infasoara pe esenta fiitei mele animalice, doar ca sa ma tragi inauntrul tau…ma coplesesti cu sarutari si imi asculti inima in timp ce te odihnesti pe pieptul meu. Inca scoti din mine picaturi mate de masculinitate in demonstratii de dominare a femininului peste masculinul trecator…niciodata prea mult nu este suficient si prea putin nu ar trebui sa se fi inventat vreodata…sunt un instrument muzical prins in strangerea corpului tau si imi place…am pierdut controlul corpului meu demult…iti apartin si ma dirijezi dupa bunu-ti plac. Buna dimineata iubita mea! Mi-a fost dor de tine…

Un strop de necontrolat in dictatura viselor mele

Mon, 28 Sep 2009 05:14:00 -0500

Visele incep sa mi se scurga peste ochi, de indata ce am lasat pleoapele, asemeni cortinelor dupa un spectacol teatral. Ma despart de fizic si ma pierd in astral. Inchid ochii realitatii si pasesc in alternativa. Primul ajunge la mine sunetul. Apoi usor imaginile incep sa se limpezeasca. Imi privesc pantofii, care de fapt sunt bocanci. Am sireturile desfacute si ma gandesc ca trebuie sa plec undeva…sa le leg?...ma aplec, doar ca sa realizez ca sunt undeva pe o strada…de fapt este un drum forestier. Aerul rece de munte imi limpezeste gandurile. Renunt la intentia de a imi lega sireturile si arunc o privire catre cer. Coroanele bogate si foarte inalte ale copacilor ce opresc padurea de o parte si de alta a drumului, nu lasa stelele sa straluceasca. Aici langa radacinile lor, se scrie alta lege a boltei ceresti. Instinctiv mi se face frig. Undeva in departare, doua faruri strapung intunericul. Imi fuge gandul la ochii unei pisici…cum altfel as putea sa vad pe bezna asta, fara nici o sursa de lumina artificiala?…Rotile masinii muncesc din greu la ascensiune si inca nu pot sa realizez ce dimensiuni se ascund in spatele luminilor sfredelitoare ale farurilor. Ochii ma dor de la lumina puternica si ii inchid. Ii deschid doar cand aud un sunet de piston….usa autocarului se deschide alunecand in lateral . Lumina difuza dinauntru este imbietoare la somn…este cald…urc cele trei trepte abrupte si constat cu surprindere ca la volan nu se afla nimeni…usa se inchide cu acelasi sunet in spatele meu. Cu o smucitura scurta vehicolul se pune in miscare si eu incetez sa ma mai intreb cine mama naibii il conduce. Ma sprijin de primele perechi de scaune si incerc sa numar pasagerii…nu sunt pasageri…culoarul ce desparte cele doua coloane de scaune duble pare interminabil. Lumina palpaie si mai apoi se stinge lasand o iluminare difuza undeva catre spatele autocarului. Un chicotit se aude de undeva. Ma indrept catre sursa sunetului. Pe bancheta de la capatul culoarului, doua femei sunt angajate intr-o conversatie spumoasa, si rasetul lor umple atmosfera. Cand imi descopera prezenta, cele doua se opresc si ma privesc, incercand sa imi citeasca gandurile. Ma surprinde contrastul…cineva umbla la cutia mea cu fantezii…asemanarea dintre cele doua nimfe, este sparta de culoarea parului. Suvitele negre ale celei ce sta mai aproape de mine, se confunda cu noaptea…cea de la geam este de un blond ce imi aminteste de unduirea lanurilor de grau, in ajunul secerisului. Miroase a toamna si a portocale…Imi intorc privirea catre geam si imi vad reflectia…am ramas singur…singur cu ea…cea de langa geam…incerc sa scot cateva cuvinte, dar parca nu am limba…nu a corzi vocale…ea priveste distant pe fereastra ce pare acoperita cu vopsea neagra…priveste catre nimic…incerc sa o regasesc pe partenera ei, dar nu ma pot intoarce…sunt prins ca intr-un soclu de piatra si fortat sa privesc catre coltul in care, cea care a ramas cu mine se ghemuieste. Nu cred ca are mai mult de 21 de ani…este o cifra ce ma loveste ca o picatura chinezeasca…pic…pic…pic…tot ce stiu este ca o vreau…tanjesc dupa caldura pantecului ei…tot ce este rational se pierde…ingenunchez langa bancheta si intind mainile catre ea…fiecare por ii radiaza caldura…respiratia mea arde…nu stiu daca a fost goala de la inceput, nu ii vedeam decat chipul…arcuirea sanilor ei depinde de bataile inimii…tresaririle ma forteaza sa imi pironesc privirea catre rozul extremitatilor…toata imaginea se apropie si ma gasesc explorand curburile acestei straine…nu o regasesc printre amintirile asternuturilor mele…nu o cunosc…nu o iubesc…nu ii pot vorbi…dar o vreau ca si cum viata mea ar depinde de asta…miinile mele pleaca necontrolate catre umerii ei…ea tresare, iar eu respir to mai sacadat…se intoarce catre mine si ma opreste cu privirea…imi zambeste si isi plimba usor degetele pe mana mea…este un strop de necontrolat in dictatura viselor mele…forta dorintei mele o devoreaza…totul se strange intr-un con de intuneric…raman gol in mijlocul intunericului, cu ochii pironiti catre puncte de lumina ce se pierd in departare…ii simt parfumul pe pielea mea…ii simt inca atingerea…tresar si ma trezesc…tocmai mi-am devorat obsesia…tocmai mi-am intalnit erotismul…si e femeie…

Ma umplu de mine

Wed, 23 Sep 2009 04:50:00 -0500

Ma umplu de mine…m-am pierdut pe strazile altor suflete si am uitat sa ma intorc. Am desfacut cutia de conserve si am iesit cu ulei cu tot…am pierdut povesti si scantei, mistic, gotic si orice altceva ma aseza in dungi groase negre pe hartie alba ca pielea ta.Am ignorant ecul vocii tale si nu stiam ca plec de langa ce sunt ca sa devin ceea ce nu pot fi. M-am indepartat de “te iubesc” si am plonjat catre mutenia mediocrului. Am uitat sa ma bucur de viata si sa gust fiecare picatura…dar urletul din somn, ce pleaca din gand si se termina inainte sa ajunga la corzile vocale a atras o privire…a ta…si ai pus man ape tarnacop ca sa spargi depunerile grosiere ale impietreniei…si ai ajuns unde doar tu puteai sa ajungi…ai sapat cu mainile goale, ai plans si m-ai implorat…ti-ai rupt unghiile si ti-ai zdrelit palmele…ai uitat de tine si m-ai intors din amortire…m-ai redat pe mine mie insumi…m-ai reasezat in altarul blasfemiei din care ne-am nascut…am fredonat pierdut refrenul spiritului meu si nu l-am auzit…renasc in stropi de foc si fire de cenusa…ma umplu de mine…

Nevoia unei destinatii

Wed, 23 Sep 2009 02:25:00 -0500

Somnul inca mi se mai agata de gene…dar trebuie sa scriu. O sa caut talcul visului dupa ce o sa citesc ce am scris. Sunt undeva in Bucuresti. Strazile mici si pavate cu piatra cubica ma trimit cu gandul la Lipscani. Totusi casutele fara etaj si inconjurate de verdeata imi dau stabilirea locatiei peste cap. Grupuri razlete de adolescenti trec pe trotuare. Par a veni sau merge la un concert. Incerc sa ii intreb unde ne aflam, dar nimeni nu are nici o idee. Raspunsul este comun si se repeta asemeni unei benzi magnetice derulata iar si iar: “NU STIM…MERGEM LA CONCERT”. Sunt cumva in gandul meu si imi raspund cu propriile mele plasmuiri. Incep sa ma deplasez catre sensul general de mers in speranta ca proprii mei pasi ma vor ajuta sa descopar o destinatie…sau poate ca vreau sa ajung acasa…nu vreau sa ajung acasa!...dar trebuie sa ajung undeva! Intr-o intersectie descopar un nod de cai de tramvai. Nu exista nici o placuta pe peretii cladirilor, iar indicatoarele unor asa-zise statii lipsesc cu desavarsire. Orientarea este undeva in pom. Incerc sa reiau chestionarea celor din jur, dar raspunsul este similar. Nici o masina nu circula pe aici…de fapt nici o masina nu este parcata in zona. Dupa o asteptare lipsita de rabdare ma hotarasc sa alerg singur catre o directie. Zorii zilei incep sa ma ajute si scap de intuneric. Toate drumurile par sa ma indrepte catre ceea ce pare a fi un complex studentesc. Inca nu stiu ca visez si totusi imi e greu sa cred ca cineva ma va ajuta. Nu renunt si intreb din nou: “UNDE NE AFLAM?” Toti ridica din umeri si isi continua activitatile. Ma asez langa un canal al carui capac probabil zace pe cantarul unei unitati de colectare a fierului vechi. Cineva imi cere o mana de ajutor. Nu inteleg ce vrea sa faca. Se plange ca a scapat ceva in canal si ca ii e teama sa coboare nesupravegheat. Pare a fi un student strain. Pielea bronzata ma arunca cu gandul la Egipt. Ii dau o mana de ajutor si omul se agata de mine. Coboara in abisul de sub pavaj si revine dupa o clipa cu telefonul mobil in mana. Imi multumeste si ma intreaba daca este ceva ce poate face pentru mine. Profit de ocazie si sper ca el detine raspunsul intrebarii mele. Zambetul lui imi da incredere, doar ca sa raman fara directie cand aflu ca se ofera sa mearga la el in camera si sa “surfeze” pe net in cautarea raspunsului. Apoi imi spune incurcat ca nu s-a gandit niciodata de ce trebuie sa stie unde se afla. E aici si asta e suficient. Imi e greu sa cred ca omul vorbeste serios, dar ochii lui par sa nu ascunda nimic. Isi aseaza gandurile in cuvinte asa cum sunt. Refuz sa il urmez catre camera lui si ii multumesc pentru sinceritate. Se ofera sa ma sune, dar din pacate pentru nevoia mea de comunicare, nu am nici un terminal mobil. Omul ramane ca impietrit si nu mai zice nimic. Eu arunc o privire de jur imprejur si descopar ca langa mine se afla un punct termic. Usile sunt inchise, dar ma indrept catre intrarea intr-un camin studentesc. La parter zgomotul venit de la dus ma atrage. Acolo, intr-o lipsa totala de inhibitii, zona de dus este popula mixt de ambii reprezentanti ai sexelor. Totusi eroticul lipseste, iar eu trec cu vederea goliciunea trupurilor si intreb o tanara miniona, cu o tunsoare comuna (cred ca se numeste bob…desi nu sunt preocupat de cultura pilozitatii capilare), unde mama naibii ne aflam. De undeva de sub pliurile unui prosop de baie supradimensional, imi sopteste ca nu aici o sa gasesc ce caut. Nu ii\imi pun intrebari si ies , caci nevoia de a ajunge la o destinatie devine presanta. Imi pot auzi bataile inimii, in timp ce pulsul mi-a luat-o razna. Sunt prins intr-o lume fara destinatie si nevoia de a junge undeva ma apasa. Situat pe culmea unui deal, complexul beneficiaza de gara proprie. Sinele de tren sunt marginite de o zona in care teci uscate de floarea soarelui asigura dezolantul prin culoarea maron inchis a sfarsitului biologic. Ceva imi spune ca aceea este directia buna. Ma leg la sireturile incaltarilor tip sport si apoi incep sa alerg. Cobor cu viteza pe o panta inverzita si imi calculez pasii ca sa pot sari peste perechile de sine. In ciuda dezechilibrului ce imi insoteste coborarea, trec fara evenimente neplacute de drumul de fier si ma avant printre florile ce obisnuiau sa intampine soarele. Sunt destul de inalte si imi croiesc drum cu dificultate. Totusi nu simt nici o zgarietura, desi in mod normal ar trebui sa sangerez, cel putin superficial. Ies destul de dezorientat din lan si incerc sa imi gasesc directia. Singurul lucru de care sunt sigur este ca Bucurestiul nu mai este sub talpile mele…nu stiu de ce ma gandesc la Bacau…Singura cale de acces este o panta pe care stratul de smoala lasa sa iasa la iveala placi simetrice de beton. Pare a fi un tobogan, dar este altceva. Escaladez si efortul imi incetoseaza privirea. Ajung epuizat pe acoperisul punctului termic de langa care am inceput sa alerg catre nestiut. Semne serioase de intrebare se ridica in mintea mea, in timp ce imaginea brunetei de la dusul comun, imi sopteste obsedant…”Tortul meu…aici este tortul meu!”…nimic nu are sens…imaginea chipului ei se sterge, iar eu gasesc un mar rosu, pe un colt de tabla. In coltul opus (tabla imbraca marginile superioare ale peretilor verticali ai punctului termic…am vrut sa scriu termocentrala, dar cred ca e prea mult) se afla o paine taraneasca de dimensiuni medii. Mirosul este o nebunie. Ignor fructul si painea, doar ca sa scrutez orizontul. Tot ce vad este un pod, asemeni celor ce se arcuiesc peste canalele nesfarsite ale Venetiei. In rest doar ceata. Ignor orice regula a fizicii si plonjez catre ceea ce vad. Raza vizuala imi cuprinde mainile ce se agata sigur de o balustrada a podului. Respir…respir si privesc catre destinatie. In mijlocul intunericului se afla un deal cu o iarba verde ireala. Grupuri ordonate de oameni participa la o serbare. Muzica nu are ritm, nu are sunet…totusi ei se invart in cercuri simetrice si agita in aer steaguri inguste…galbene, albe, rosii…totul este o explozie de culoare. Se aud strigate de admiratie in timp ce manifestarea continua. Sunt foarte linistit…am ajuns…unde am ajuns? Ce naiba caut aici? Ce naiba…

Sexologie

Tue, 22 Sep 2009 09:31:00 -0500

Dorinta este independenta. Poftele sexuale se controleaza chimic. Pofta carnala este insa libera atunci cand suntem singuri. Ne stapanim sau cedam tentatiei. Iubim sau pur si simplu dam frau liber unei obsesii. Ne manifestam mecanic sau liber. Ne autosatisfacem sau gasim refulare in corpurile partenerelor sau partenerilor nostri. Totul este subiectiv…totul este permis…nimeni nu este in masura sa traseze conduita ce ne face sa ticaim. Totul este o cautare continua sau o repetie prelungita. Sexul vinde…sexul satisface…sexul ne trimite catre viitor prin progeniturile ce ne perpetueaza ADN – ul catre nemurire. Sexul nu respecta nici o regula. Sexul ne clasifica. Sexul ne defineste prin hormonii ce ne influenteaza manifestarile…a numarat careva de cate ori am scris sex pana acum? Inseamna ca esti prea analitic…sau sunteti…free your mind…free your body…nu mai ganditi atat…feel...si nu e vorba de o rupere in figuri…pur si simplu unele expresii din engleza suna mult mai bine netraduse…deci?...unde te afli? Recunosti sau inca te mai minti?

Libertatea din noi

Tue, 22 Sep 2009 08:50:00 -0500

Visele ne descopera in fata noastra. Prin vise ne eliberam de frustrari si o facem fara se ne temem ca vom rani pe cineva cu fanteziile noastre. Ne dezbracam de lumea reala si adunam sub pleoapele ce ne acopera miscarile ritmice ale globilor ocular libertatea. Ucidem, violam, salvam, pervertim, mintim, indraznim, zburam, murim, ignoram, asurzim, coloram, refacem, creionam…suntem zeii propriilor noastre neputinte. Ne temem de cosmarele ce ne scapa inevitabil de sub control, dar ne indragostim de puseul de adrenalina si picaturile de transpiratie ce ne brazdeaza cu temperatura iernii pielea fierbinte. Alegem o lume in defavoarea celeilalte sau mergem la psiholog. Cumparam iluziile interpretate de mistici sau impostori si incercam se reinnodam firele ce s-au rupt candva. Totul este o cautare continua printre vulgar si permisiv, catre sfintenia sau retinerea cu care ne invelim. Intunericul naste monstrii pe care noi ii aducem la suprafata. Visarea este raiul in care iadul se picura in cantitati infime si totusi cateodata obsesiv…picatura chinezeasca, nu? Somn usor…

Retorica

Mon, 21 Sep 2009 06:42:00 -0500

Vrei sa te simti mai bine? Vrei sa stii cat sunt de disperat? Vrei sa iti incarci bateriile cu urletele mele surde? Vrei sa…vrei sa ma ajuti sa ma redescopar? Vrei sa ma scapi de umbrele ce atarna de bratele mele si imi taie aripile? Vrei sa fii nemuritoare? Vrei sa imi bei sangele si sa explodezi intr-o mare de catifea? Vrei sa iti pierzi unghiile in pielea ce ma tine inchis in organic, in material? Vrei sa ma ajuti sa scriu? Vrei sa imi intinzi cerneala intre coapsele tale? Vrei sa ma lasi sa te sorb printr-un tub de sticla si sa te inchid in mine? Vrei sa uitam? Vrei sa…vrei? Vrei a ne amintim? Vrei sa mergem pe varfuri pe marginile infinite ale unei spirale? Vrei?...ma vrei?

Gordianul complicatiilor

Mon, 21 Sep 2009 06:08:00 -0500

Cat de mult ne plac complicatiile? Nu stiu daca ar trebui sa ma limitez la o anume natie sau rasa, din moment ce lucrurile simple vin, de obicei, si se pierd fara sa aiba savoarea caznelor ce te zdrobesc doar ca sa iti stoarca pe buze un strop de imposibil, indiferent unde ne aflam pe harta lumii. Cel mai simplu este sa trag un cerc in jurul picioarelor mele si sa ma prezint intru goliciunea nodului Gordian ce imi defineste sirul vietii. Simplu, este primul pas catre complex, dar cu siguranta complexul provoaca dependenta si incercarile de a sari peste algoritmii progresului (rabdarea este pusa la incercare) duce la incurcaturi ce de cele mai multe ori provoaca suferinta. Eu sunt “a sucker” pentru tot ce nu isi arata sfarsitul dupa primii pasi. Fara siguranta, fara certitudini…doar imprevizibilul si picatura de adrenalina sau picaturile, dupa caz. Ma feresc de clisee si de repetitii doar ca sa ma pierd in labirintul fara margini al unei lumi pe care nu o sa o termin nicicand de explorat…nemuriea ar fi o solutie, dar este pana la urma o dovada a egoismului de care suferim cu totii si deci o dorinta ce ma anima in aceasi masura in care a aprins flacara sperantei pentru hoarde intregi de predecesori. Imi place sa ma complic si o fac cateodata fara sa imi dau seama. Deja am trecut la nivel subliminal cu autostimularea pentru haosul si anarhia liniilor ce pot fi descusute doar cu lama ascutita a unei sabii. E simplu, nu?...stiam eu ca nu…

Justificare

Fri, 18 Sep 2009 09:29:00 -0500

De cele mai multe ori cand ma intalnesc cu un blocaj de scriere, fie evit cat pot de mult sa ma apropii de tastatura, fie ma apuc si arunc pe ecran cu fel de fel de cuvinte. Se intampla sa aiba sens cam de fiecare data, chiar daca nu postez toate scrierile, pentru ca mi-ar fi destul de greu sa ma limitez la o enumerare. Asa ca am ajuns in situatia de fata. Nici nu mai stiu cat timp a trecut de cand nu am mai scris. Poate ca nu am mai avut nimic interesant de spus sau poate am gasit altceva mai bun de facut…nu conteaza, din moment ce nici eu nu stiu care e adevaratul motiv. Sa zicem ca pur si simplu mi-a lipsit inspiratia…nu ca mi-ar fi aparut brusc si din senin, dar sper din tot sufletul sa creez un flux de deplasare a ideilor catre inafara. Tot ce imi ramane este sa sper ca voi posta la fel de frecvent ca acum cateva luni, mai ales ca vine toamna (mai bine zis “a venit deja”) si o sa scap de lipsa de poezie si imagine a unei veri toride.

Something I can never have...adaptare...

Wed, 12 Aug 2009 03:21:00 -0500

Inca imi amintesc gustul lacrimilor tale. Alunecarea lor haotica da nastere ecoului vocii tale undeva pe lobii urechilor celui ce indrazneste sa creada intr-un vid. Visele mele preferate, cu tine, inca se sparg ca valurile de plaja pustie al carei nisip zgariat de scoici imi incarca gandurile si ma convinge ca insomnia este salvarea. De cand te stiu ai fost intr-un mod bolnav cea care mi-a aratat cum…candva nu puteam face toate cele pe care le fac azi. Toata treaba asta ma descompune usor. M-as pierde intr-un gri obscur, daca cumva mi-as gasi inima…daca as avea inima…parca tot ce facem se iroseste fara sens acum cand ne gasim prinsi in vietile noastre. Desi totul s-a schimbat de cand suntem “NOI”, decorul a ramas acelasi… ne incapatanam sa punem in scena roluri ce depasesc abilitatea de perceptie a celorlalti…Peste tot pe unde imi intorc privirea tu esti tot ce vad, deghizata in zambetele unor priviri ce imi sunt indiferente…raman pierdut si nu pot decat sa halucinez ceea ce obisnuiam sa fiu…prezenta ta este cea ce imi desface usa coliviei…tu faci totul sa dispara…tu faci totul sa para atat de simplu…trag linie si descopar ca nu imi doresc decat ceva ce nu voi avea niciodata…pe tine...

A fost o clipa in cateva zeci de randuri…

Tue, 11 Aug 2009 19:16:00 -0500

Ma intrebam de ceva vreme de ce nu te mai visez…nu imi place sa adorm cu ceva preconceput si imi place sa cred ca rodul clipelor mele de visare este suma unor jocuri indescifrabile al imaginatiei mele. Poate fragmente din viitor, poate crampeie din alte vieti…cateodata visez absolut banal si ma trezesc dezgustat de simplitatea imaginilor ce imi bantuie somnul. Amintirea din primii aburi ai diminetii trebuie sa imi tresalte de scenarii si de fire ce pleaca in zeci de directii catre descifrarea enigmei in care m-am pierdut cu cateva ore inainte. Nu ma astept la nimic. Totul este lasat in voia sortii. Ma chinui pe mine cateodata si imi impun sa nu ma gandesc la tine…poate asa este mai usor sa suport situatia…de fapt imi este mai usor...dar gandul imi zboara nestapanit. Sunt atat de multe fragmente din tine in jurul meu, incat o impunere nu este intotdeauna suficienta. Si atunci zambesc cand te visez. Ma plimbam pe strazi intunecate si insuficient luminate de cateva felinare impodobite cu rugina trecerii timpului. Lespezile ude de piatra imi insoteau pasii cu un ecou aproape ritmic. Fredonam refrenul utopic al unui lucru simplu pe care il doresc si probabil nu il voi avea niciodata. Imi depopulasem visul de orice prezenta si hoinaream intru linistea noptii perfecte. Un palton si un fular ma acopereau de frigul nord European. Letonia, Lituania, Estonia…as putea fi oriunde. Ma apropiam de coltul unei case ale carei ferestre fusesera zidite cu caramizi cenusii…sau poate asta era culoarea noptii. Ai aparut alunecand prin ceata grea ce refuza sa se ridice de la pamant. Parca pluteai. Parul usor ondulat si de un sangeriu inchegat, lasciv prins undeva deasupra gulerului hainei, ma atragea catre surprindere. Fularul ti se dunga in nuante de maro, in timp ce cizmele de piele taiau capriciile cetii. Am zambit impacat. Imi tradasem stradaniile si ma imbatam cu chipul tau. Mi-ai zambit plina de increderea revederii…stiai ca imi furi visul si ca te strecori in el asa cum faci atunci cand te strecori in bratele mele doar ca sa imi asculti inima batand. Nu fac decat sa redau, lipsit de imaginatie, cursul placut al scenelor ce mi-au insotit somnul…fara nicio pretentie de cursivitate. A fost o clipa in cateva zeci de randuri…a fost bine sa stiu ca atunci cand totul dispare tu ramai sa stingi lumina…

O graunta de quartz?

Mon, 03 Aug 2009 12:10:00 -0500

Nu mi-am mai adunat gandurile de ceva vreme. Am pierdut din stralucirea sperantei si m-am pripasit pe taramul deznadejdii. Am inceput sa uit cat de multi imi place sa traiesc. Nu redactez o scrisoare de adio a unui sinucigas…departe de mine gandul curmarii propriei existente. Paote sunt prea las pentru asta sau poate ca mai am o frantura de rabdare sa imi adun puterile si sa ies din existenta de cacat in care ma afund cu buna stiinta. Habar nu am ce ar trbui sa fac…Sunt dincolo de rabdare si intelegere. Am incetat sa gandesc. Actionez mecanic intru depersonalizarea licarului de speranta. Vreau sa iubesc intr-o lume in care sforile trase de papusari curma vieti. Merg in sensul opus curentului si ma intreb cat sunt din tot ceea ce ne inconjoara.Un fir de praf? O graunta de quartz? O secventa din filmul vietii? O fractiune de secunda? Exist in gandul tau si ma manifest prin bunavointa legilor fizicii? Sunt fara de folos…sunt plumbul ce iti ramane pe degete dupa ce ai aruncat ziarul…sunt o cantitate neglijabila…sunt carne de tun…indraznesc sa gandesc si descopar nimicurile ce ne omoara. Poate visez prea mult si asta dauneaza respectului de sine. Poate toate astea sunt plata in avans pentru ceea ce va veni…nu mai stiu in ce sa cred, nu ca m-as pricepe la treaba cu credinta…ma impiedic de fiecare data in prea multe intrebari ca sa ma pot supune orbeste unor dogme. Totul se deruleaza prea repede pe langa mine si ma gasesc pierdut intr-o mare de nerealizari. Imi pare rau…nu stiu de ce, dar am un gust aiurea in gura…amaraciunea slabiciunilor ce ma doboara…stii ce e mai trist?...Soarele o sa rasara si maine…

Intr-o zi m-am oprit…

Wed, 15 Jul 2009 05:39:00 -0500

Intr-o zi m-am oprit…nu mai stiu cand a fost sic and mi-am dat seama de toate treaba. Am lasat totul sa fuga inainte si eu am privit detasat cum se ridica o lume in jurul unui adevar ce candva va fi uitat. Iluziile se transforma in piatra. E o chestiune de timp. Flacara se stinge. Intotdeauna am fost curios sa descopar ce voi ajunge, cat de departe va fi acea imagine de cel pe care il recunosc in oglinda. Amintirile se aseaza in straturi peste fiecare bataie de inima ce inca imi dicteaza ratiunea. Toti au devenit altceva….eu inca sunt aici…pacat ca nimeni nu mai are puterea sa ma descopere. Tot ce mi-a ramas este un zambet si linistea solitudinii ce ma impresoara. Lumea este in alt univers. Tumultul si viata imi par un ecou. Manifestarile carcasei ce ma poarta catre sfarsitul biologic nu imi mai sunt prioritati. Depind de conditii pe care am ajuns sa mi le impun. Traiesc si respir alergand haotic in cautarea unei idei ce nu are nimic de a face cu ceea ce am ajuns sa fiu…cu cel ce te priveste. Iti mai amintesti de mine? Ma mai iubesti? Imi mai vorbesti seara in timp ce gandurile iti amortesc si se transforma in vise? Cateodata imi aud urletul de undeva din adancuri…tresar si ma pierd in mine. Tu ce ai face in locul meu? Ai darama toate castelele de piatra doar ca sa te pierzi go(a)l(a) pe o plaja ce nu iti ofera decat capatul unui ocean si o mare de nisip? Ai indrazni sa visezi? Ai renunta la tine doar ca sa te descoperi pierdut(a) in bratele unui destin ce nu indrazneste sa iti propuna decat liniarul, desi drumul de fier se pierde catre nestiut? Eu nu mai stiu ce sa cred…ce sa aleg…pe mine?…imaginea din oglinda? Cateodata ma urasc si m-as sfasia cu dintii, doar ca sa ma arunc afara din ceea ce toti vad in fiecare zi. Ma regasesc recitindu-mi randurile…cateodata nu ma inteleg…cateodata sunt altcineva…ma vreau inapoi…cine am ajuns sa fiu? Ma mai vrei? Pregatestete sa fii dezamagit(a)…

Saptamana ce a trecut

Tue, 30 Jun 2009 03:37:00 -0500

Nu te-am vazut de ceva vreme. Drumurile ce te cheama catre cunostere te-au purtat pe carari de munte, departe de civilizatie. Ultima scrisoare am primit-o acum cateva zile. De la raspunsul meu grabnic, nici un semn. Ma astept la o intarziere, dar inima imi spune sa cedez nerabdarii, sa tocmesc un caprar si sa man caleasca pe urmele parfumului tau. Ma trezesc din reverie si imi spun ca trebuie sa imi pun frau dorintelor ce ma napadesc mai abitir ca apele involburate ale viiturilor ce naruiesc munca de o viata a oamenilor ce si-au ridicat viitorul in calea lor. O sa fie o proba de timp. O sa imi ascut simturile si durerile, o sa imi leg dorintele ca intr-un snop de grau si o sa ma adancesc in treburile zilnice ce poate imi vor usura asteptarea.

Primele zile au trecut cu ceva foieala, ca mai apoi sa resimt aprig arsura iubirii ce este neintretinuta cu saruturi fierbinti si mangaiere de trup gol. Nu m-am putut abtine sa nu iti scriu, dar am sa aman trimiterea scrisorilor pana cand voi primi o confirmare a sosirii tale. Organizarea renovarii resedintei in care intentionez sa ma stabilesc imi mananca destul de multe resurse temporale si financiare. Abia seara tresar fara un rand de cerneala pe care sa il citesc din partea ta.

Chipul balai al copilului ce mi-a batut la usa, parca se pierdea in semintii nordice. Respiratia sacadata, pricinuita de pasul de alergare in care a venit pana la capatul treptelor ce se sfarsesc abrupt sub pragul usii din stejar, ma anunta ca este vorba de o stire importanta. In mainile lui statea infasurata cu grija o carte. Mi-a intins cartea si apoi fara o vorba a pornit a topai pe trepte catre poarta ce da la strada. Am strigat dupa el, dar degeaba. Se pierduse deja intre trupurile anonimilor ce se plimbau pe strada la ora respectiva. Am ramas o clipa in prag, pipaind cu grija copertile groase si stantate cu motive florale. M-am cufundat in fotoliu si am deschis, nu fara emotie si curiozitate, cartea. Am recunoscut de indata scrisul tau de mana, insirat cu cernela rosie pe prima pagina, ce ma anunta ca ai sosit in oras si ca pieptul tau tresare de dorul buzelor mele. Nu imi mai amintesc ce titlu avea cartea. Stiu doar ca era prea tarziu sa mai plec atunci. Probabil erai ostenita de la drumul de intoarcere si am ales sa mai astept pana a doua zi.

Dimineata a batut la geamul camerei mele cu raze de soare pline de vara. Chiar daca ceasurile erau matinale, am ales sa pornesc catre tine. Orasul abia incepea sa prinda viata si nu mi-a fost greu sa ma strecor nevazut printre aleile parcurilor ce mustesc a verdeata. Ajuns la usa casei tale, am batut retinut, evitand sa sparg linistea diminetii cu clinchetul cristalin al clopotelului ce ma imbia cu o esarfa roz. Mi-am ascutit auzul si ti-am auzit pasii pe trepte. Ai deschis usa si am ramas in prag zambind, in timp ce tu ma priveai imbratisata de mrejele somnului. Parul desfacut prindea in suvitele sale lumina soarelui ce intra timid printr-un geam ce dadea in salonul generos al casei tale. O rochie usoara de in iti cuprindea soldurile si se aseza lenesa pe sanii tai feciorelnici. Ma priveai fara sa scoti un cuvant si talpile tale goale ma trimiteau cu gandul la o tanara indianca ce se indreapta cu pasi mici catre apele sfinte ale Gangelui. Totul a durat o clipa, dar mintea mea era avida sa prinda orice bucatica din tine. Am pasit si ne-am imbratisat. Cu capul rezemat pe pieptul meu, iti simiteam bataile puternice ale inimii, undeva pe abdomen. Mi-am cufundat fata in parul tau si am gasit parfumul pe care l-am pierdut timp de o saptamana. Te-ai desprins usor si, prinzandu-ma de gat, te-ai ridicat pe varfurile goale ale picioarelor si ti-ai asezat buzele ferbinti pe gura mea. Totul avea aerul unei clipe sacre si mi-am stapanit cu greu impulsul de a iti implanta adanc limba in gura si a imi ostoi setea ce imi ardea sufletul. M-ai luat de mana si m-ai condus catre dormitorul tau. Ai disparut pentru cateva minute, doar ca sa te intorci cu doua cani aburinde ceai. Am inceput sa vorbim despre calatoria ta si despre aventurile mele de “constructor”. Ti-am citit cateva randuri dintr-o carte ce ne precede existenta si parca totusi ar fi fost scrisa dupa povestea noastra. Ilustratiile copertii erau si mai graitoare in a completa misterul coincidentei. Nici unul dintre noi nu a citit titlul acela si orice inscenare era scoasa din cadru. Ne zambeam cu subinteles, minunandu-ne in acelasi timp. Eu ma abtineam tot mai greu sa nu te prind in brate si sa te coplesesc cu trupul meu. M-am asezat pe tablia patului si cu fata la oglinda uriasa iti admiram formele fara sa ma satur. Te-ai apropiat de mine si ai profitat de picioarele mele desfacute in sprijin, ca sa te lipesti depieptul meu. Orice retinere si-a gasit sfarsitul. Nasturii rochiei s-au topit binevoitori sub apasarea degetelor mele. Ti-am scos la iveala sanii si m-am aruncat asupra lor fara mila. Pielea alba incepea sa prinda culoare, din moment ce asprimea barbii si puterea neimplinita a muscaturii mele lasau semne. Ne-am prabusit peste tablia patului pe saltelele generoase. Hainele mele s-au ghemuit fara proteste pe o perna turceasca, undeva intr-un colt al camerei, in timp ce nimic nu mai oprea trupurile noastre sa se lipeasca unul de goliciunea celuilalt. Ne-am iubit fara oprelisti, cu dorinta eterica de onora unirea jumatatilor ce s-au pierdut in univers, doar ca sa se regaseasca in aceeasi bataie de inima peste franturi incalculabile de timp. Clipa eliberarii ne-a gasit respirand greu, si fara vlaga. Focul iubirii ne consuma maruntaiele si noi ne regaseam pulsurile imbratisati. Candelabrul auriu de deasupra patului rotunjea in spiralele ce il brazdeaza, imaginea noastra. Eram goi, inconjurati de asimetria asternuturilor ce musteau de aroma trupurilor noastre. De undeva de dupa pereti razbateau acordurile fine ale unui pian. Totul se combina in clipa perfecta a revelatiei. Te iubesc atat cat sufletul meu poate sa indure.

Mi-am imaginat…

Mon, 22 Jun 2009 17:48:00 -0500

Mi-am imaginat ca vei muri…doar ca sa simt cat de mult m-ar durea sa stiu ca maine sau poimaine sau saptamana viitoare nu te voi mai gasi zambind, asezata pe marginea patului. As sapa cu mainile goale pamantul ce ti-ar ascunde chipul si as urla catre linia implacabila a unui destin ce nu se lasa rupt. Mi-as intinde viata catre linii infinite de amintiri in care glasul tau mi-ar sopti “Te iubesc” si “Scrie…nu te opri…scrie…”. Mi-as tatua tusul pe varfurile degetelor si penelul in suflet. As arde tot ce as halucina doar ca sa o iau de la capat si sa te renasc mereu aceeasi. Mi-as lua radacinile si le-as intinde in bataia vantului, acolo unde as incerca sa prind soaptele tale. Mi-as privi degetele doar ca sa te desenez in prelungirea lor. As adormi si mi-as pierde lacrimile in faldurile unui asternut ce ar purta mirosul tau pentru o mie de ani. Mi-am imaginat…

Cugetare in miez de noapte

Mon, 22 Jun 2009 17:47:00 -0500

Cat de mult lasam dragostea sa ne desfasoare ghemul de ate pe care noi il numim viata? Ne pierdem in detalii si uitam sa iubim. Ne hranim si ne invelim in iluzii stralucitoare cand totul se poate desfasura in afara timpului. Imi e teama sa ma deschid si sa recunosc ca te iubesc…imi e teama sa visez…ma inchid in spatele unor usi ce poate nu vor fi niciodata deschise, dar ma lipesc de ele in fiecare seara, sperand sa iti aud rasuflarea. Toate gandurile frumoase mi se deschid ca petalele unui mac atunci cand soarele ii mangaie rosul. E suficient sa mi te imaginez zambind si lumea se deschide asemeni unui vartej de tresariri. Imi lovesc fruntea de gratiile unei custi, in spatele carora ma las admirat in toiul valtorii de trairi. As vrea sa fim impreuna dincolo de treptele ce nu se termina niciodata…