Eu, pur si simplu

Cimitirul este linistea fosnetului de frunze uscate. Este capatul lumii. Este oceanul zumzetului insectelor si un refugiu nesperat al buruienilor. Este palma ce ne trezeste din visare si ne aduce cu picioarele pe pamant. De la pantecul cald al mamei, la imbratisarea rece a criptei, viata noastra se faramiteaza si lasa in urma ei luciul oaselor dezgolite. De la imacularea placilor comemorative, la negrul adanc ce sapa in marmura si lasa privirii noastre litere ce compun numele unor amintiri, totul este asemeni unei ghemuiri, a unui lant de lacrimi, a unei adieri de vant. Este locul in care “Adio” prinde cu adevarat contur. Este capatul lumii.