Blog
http://manonfilo.blogspot.com/
Imi intind aripile si zbor alaturi de gandurile mele catre alte pagini. Incepand de la data de 14 octombrie 2009 continutul acestui site se va afla pe blogul de mai sus\jos. Probabil ca in doua saptamani la aceasta adresa nu veti mai gasi nimic. Toate postarile noi vor fi facute pe:
http://manonfilo.blogspot.com/
Ne vedem acolo...
Imi stiu pasii, imi cunosc drumul. Il urmez cateodata cu sfintenia unui habotnic ce nu se abate de la marsul sau ingenunchiat catre credinta. Pur si simplu pasesc catre destinatia ce imi elibereaza limitele sau mi le confirma cu furia legilor fizicii ce nu se lasa incalcate. Nu ma gandeam nici o clipa sa ma opresc si sa schimb directia…sau macar sa privesc catre cer. Am pasit inainte si asfaltul a gemut sub talpile bocancilor mei. Am ignorat amintirile si gandurile intr-o eclipsa mentala ce ma pierde in normal…regret…imi pare rau…ma oftic…urlu de nebunia timpului ce a trecut si nu ne-a adus unul langa celalalt…zambesc incurcat in timp ce o voce din interior ma indeamna sa imi dau palme…nu mai pot face nimic sa ma intorc in timp…dar pot spera…pot planui…pot visa…
Sunt dependent…ar trebui sa imi gasesc obsesia, substanta toxica ce ma defineste prin infuzie…sunt dependent de abstract, de neclar, de complex…sunt dependent de traire, de suferinta, de sentiment…sunt dependent de conflict, de ireal, de beatitudine…sunt dependent de imagini, de sunete, de plasmuiri…sunt dependent de miraje, de ganduri, de fictiune…sunt dependent de imaginatie, de cuvinte, de vorbe…sunt dependent de coli albe de hartie, de carbuni, de litere…sunt dependent…si nu am nevoie de salvare…sunt dependent si imi place…
Clipele alearga ca nebunii in curtea spitalului…imi vajaie pe langa urechi ca suflarea vantului turbat ce taie colturile stancilor…imi incarca inima cu batai suplimentare ca pe o toba a unui tobosar ce anunta o decapitare…imi aduc sfarsitul mai aproape ca firele de nisip ale unei clepsidre …imi omoara visele, inabusindu-le in sangeriul rasaritului de soare…imi defines existent si imi misca ritmic limbile ceasului ce se odihneste pe incheietura palmei mele…imi aduc aminte ca nu am nevoie de ele ca sa mi te amintesc. Nimic nu mi te poate scoate din gand…nimic nu mi te poate lua…nimic nu mi te poate sterge din gand. Clipele devin relative si odata cu sfarsitul lor te nasti tu. Apari diafana si eliberata de tristeti, de angoase, de nelinisti. Te pierzi, ridicandu-te pe varfuri, in bratele mele. Iti aduci aminte de copilarie si de inocenta si gandul curat al marului din care muscam impreuna intr-o alta viata. Asa a inceput totul, nu? Cu o muscatura, un mar si sete de cunoastere…
Imi e greu sa ma adun…nu zac prabusit intr-un sant, sau spulberat pe caldaram. Pur si simplu imi fac gandurile ghem si apoi le arunc pe scari. Ce este bine si ce este rau?...cred ca este una dintre intrebarile filozofice de baza, pe langa “cine sunt?”, “ce fac aici?”, “exista Dumnezeu?”, si lista poate continua. Asa ca o sa ma limitez la “ce este bine si ce este rau?”. Cateodata ma autoinspir printr-un alt sir de intrebari care sa ma lege de primul cartus. Cat de rau este raul, daca face parte dintr-o imagine buna si ma face sa ma simt atat de bine? Cat de bun este binele, daca ma ascunde in mine si ma incurajeaza sa ma mint? Cat de rau este sa iubesti? Cat de bine este sa minti? De ce zambetul ei ma ridica de la conditia mea de om si ma impinge catre zeiesc, in timp ce asternuturile mele creponate de acasa ma absorb intr-un somn vesnic? Probabil ca deja iti alegi raspunsuri si treci de o parte sau de alta a baricadei sau poate ramai indiferent(a) la toate astea. Nici nu te-as putea condamna…este tormentul meu…De cate feluri este dragostea? De ce pot sa iubesc? Ce este iubirea? Ce este ura? Care dintre ele ma hraneste si ma satisface? De unde incepe pasiunea si cand se transforma in obsesie? De ce te vreau? De ce imi este indiferent cum trece timpul? De ce imi este dor? De ce ma hranesc cu atingerea ta? De ce te pierzi in bratele mele? Poate ca unele intrebari isi gasesc un destinatar anume, poate ca nu? Poate ca sunt pentru tine sau pentru oricine altcineva. Poate ca ar trebui sa citesti mai des ce scriu…poate ar trebui sa recitesti…poate ar trebui sa stam undeva singuri si sa iti raspund la toate intrebarile. Cate stii despre mine? Ma cunosti oare? Ce ne leaga? Sunt toate enigme ce au raspunsuri simple sau se ascund in miraje. Textul asta este despre tine...pentru tine…cine esti tu? Imi placi atunci cand te pierzi in spatele ochilor tai si imi zambesti. Imi place cand suviutele tale miros a speranta. Imi placi prinsa intr-un colt si imi place sa te devorez pana la ultima picatura de saliva. Imi place sa iti simt limba miscandu-se prin cuvintele mele nerostite. Imi place sa te strang in brate si sa visez. Im place sa cred ca tu esti salvarea mea. Imi place…imi placi…probabil ca te iubesc…sau te iubesc si nu o stiu inca…sau poate ca sunt sigur dar e prea devreme sa realizez…imi place linistea pe care o asterni in mine…imi place fiecare soapta…imi place…vezi cum am incurcat sirul? Am asezat filozofie peste sentiment si totul este un amalgam de neinteles…poate ca trebuie sa raspund pe rand sau poate ca ar sta mai bine asa cum le-am asezat pe hartie, fara completari, fara surplusuri…fara inteles…
Diminetile friguroase incep cu gri si se scurg mai apoi in portocaliu. Se disipeaza in aburii care imi ies din gura, doar ca sa treaca in picaturi de transpiratie pe sanii tai. Asteptari si planuri peste planuri…nimic nu mai conteaza cand ne lipim unul de celalalt. Ore, zile, luni, toate se amesteca in respiratii sacadate si gemete pe care le stoarcem din adancul sufletului. Maini ce ni se pierd haotic pe suprafata unor haine ce se proiecteaza in colturile pline de praf ale atelierului. Nimeni nu are timp sa faca ordine in sufletele noastre si ne lasa sa agonizam unul in asteptarea celuilalt. Fragmente de universalitate se aduna in pulsarea sangvina ce ne sfasie nasturii si iti indoaie carligele de inox ce strang corsetul…intinderi nesfarsite de piele si stropi de dragoste ce nu se opresc decat in bataia dusului. Suntem noi, in impreunarea ce zdrobeste ratiunea si ne arunca unul in celalalt. Ma vrei si fiecare fibra iti vibreaza sub aburii respiratiei mele. Diminetile friguroase se topesc pe asternuturi albe si paturi verzi. Soarele se agata de storurile aspre ce din rosu se pierd in portocaliu si totusi nu reusesc sa iti intineze albul de marmura al pielii. Obrajii si sfarcurile iti sfideaza intregul…si suvitele…esti o apasare de coapse si un val de juisare…esti a mea de dinainte sa te fi avut…am toate cheile fiintei tale si le pierd cu nepriceperea unui distrat, doar ca sa le regasesc pe buzele tale…pe umerii tai…pe floarea feminitatii ce imi primeste limba cu dulcele unei dimineti…ti-am mai spus ca e racoroasa, nu? Am iesit de sub doua hanorace si m-am mirat de ia ta neagra, brodata cu fir de aur, si de macii ce se ingramadeau stravezii pe fesele tale…esti frumoasa atunci cand ma iubesti…esti frumoasa cand uiti de tine si degetele tale se infasoara pe esenta fiitei mele animalice, doar ca sa ma tragi inauntrul tau…ma coplesesti cu sarutari si imi asculti inima in timp ce te odihnesti pe pieptul meu. Inca scoti din mine picaturi mate de masculinitate in demonstratii de dominare a femininului peste masculinul trecator…niciodata prea mult nu este suficient si prea putin nu ar trebui sa se fi inventat vreodata…sunt un instrument muzical prins in strangerea corpului tau si imi place…am pierdut controlul corpului meu demult…iti apartin si ma dirijezi dupa bunu-ti plac. Buna dimineata iubita mea! Mi-a fost dor de tine…