Blog
Cortina grea atarna si imi intuneca realitatea...pana indraznesc sa o dau la o parte si sa o las sa cada grea in urma mea. Sa las tot sa dispara si sa uit de praf, de intuneric, de zgomot. Sa urmez acordurile fine ale pianului si sa las gandurile sa rataceasca departe...sa te caut in interiorul meu...sa te simt...sa te gust...sa ma pierd in ochii tai si sa uit ca exista altceva in fara de noi...sa trec dincolo de scris si sa imi pierd cuvintele pe buzele tale...as vrea sa fii, nu sa iti spun, ci sa iti arat ce simt...
Nu stiu la ce sa ma intorc mai intai...senzatia aspra a nisipului umed...fosnetul smocurilor de iarba uscata mangaiate de o adiere timida...glasul valurilor ce mangaie tarmul si se incapataneaza sa imi atinga picioarele...pielea ta ce miroase a mare, acoperita cu picaturi de apa asezate parca simetric...privirea ta ce oglindeste rasaritul unui soare nedemn de asa culoare. Si ar trebui sa nu mai stau atat pe ganduri...noptea este asa zgarcita cu visele...
Ce faci atunci cand realizezi ca nu esti ceea ce ar fi trebuit sa fii? Cand savurezi fiecare picatura de libertate? Cand toata lumea ta construita pe valori traditionale se darama si descoperi "iadul" care te face fericit? Atunci cand moralitatea nu mai face parte din constiinta ta? Atunci cand nu iti mai pasa? Atunci cand nu te mai identifici cu trecutul tau? Cand iti pierzi radacinile doar ca sa realizezi ca trebuie sa zbori ca sa fii tu? Imbratisezi noua lume ce sta deschisa la picioarele tale sau te caiesti punandu-ti cenusa in cap si intorcandu-te la radacini? Te conformezi? Te transformi? Evoluezi?
Intins pe canapeaua din veranda savurez fiecare grad celsius si corpul meu raspunde fara ezitare. Picaturi de sudoare mi se scurg pe frunte. Privirea imi este blocata catre infinit si buzele uscate ma ustura odata cu trecerea fiecarei franturi de sare lichida emanata de porii mei. Camasa este lipita de mine si se incapataneaza sa imi demonstreze ca poate fi o a doua piele. Singura speranta este felia de lamaie ce se straduieste sa dea culoare cuburilor de gheata ce imi racesc ceaiul. Dar de maine o sa ploua. A mai trecut o vara...
Deschid ochii...palmele imi sunt grele...le privesc si sunt pline de intuneric...sclipiri imi taie rasuflarea...privesc in jur si tot ce vad este ceata ce imi defineste universul...intind mainile sa simt aburul ce ma desparte de tine...palmele mi se usureaza de culoare...de intuneric...si totul in jurul meu se scurge precum vopseaua pe o panza incarcata...si tu esti acolo...prinsa in spatele cetii...si imi este teama sa te ating ca sa nu stric o imagine ce depinde de prima adiere...sa te privesc este suficient...inchid ochii...si uit...si merg mai departe...visez...
